Astăzi am avansat copilul la sufleu de dovlecei. Nu după reteţa lui Radu Anton Roman, evident, nu are usturoi. Dar are smântână. Bun, bun. Cred că am o problemă, nu cred ca multe mame mănâncă mâncare de bebeluşi cu plăcere. Eu da. Mă uit urât la ea când termină cerealele şi mă lasă în pom. Glumesc, desigur.
Se ia o bucată mamă nedormită (nu întrebaţi că mă pornesc), se plantează în bucătărie şi se ia una bucată copil care se adoarme înainte. Nu de alta, dar una bucată mamă nedormită nu rezista psihic la una bucată copil mârâitor în scaun şi la gătit în acelaşi timp. Se mai ia una bucată dovlecel, se curăţă, se scot preventiv seminţele, se taie bucăţi şi se pune la fiert. Cât se cuvine ca să fie bun de strivit cu furculiţa. Da, de la ceva vreme am trecut-o pe Rebe Bebe la mâncare strivită cu furculiţa, după ce am descoperit că blenderul avea o sforicică suspectă sub elice care începea să se dezintegreze. Tot răul spre bine, măcar am percutat că poate să mestece cu gingiile ceva bucăţele ce nu pot sa le strivesc ca lumea. După ce a fiert dovlecimea măria-sa, se amestecă cu o lingură de brânză de vaci - făcută în casă (da, ştiu... e grav...) neapărat de o mamă nedormită şi eventual un pic isterică de dimineaţă -, un gălbenuş de ou şi o lingură de smântână. Toată amestecătura verzuie se aruncă la cuptor timp de 20 de minute la foc mititel. Pe urmă, se scoate şi se lasă la răcit. Nu se suflă în el ca să se răcească în pofida titlului.Copilul evident s-a strâmbat. Nu. Mersi. Mama s-a strâmbat înapoi: las' că am eu ac de cojocul tău. Şi a amestecat prompt şi o lingură de iaurt. Da, ştiu, deja devine un obicei. Dar nu are ce să strice, nu? Mai ales că brusc după aceea, sufleul a fost ras din castronel. De copil, nu de mamă, după cum s-ar putea greşit presupune dacă ne luăm după primele propoziţii din postare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu