Nefăcuta

Pentru prima oară după un an și aproape 3 luni am fost singură în casă. Am impresia ca pentru prima oară în cei 32 de ani ai mei dacă stau să mă gândesc bine...
S-a întâmplat o suprapunere a dorințelor de ieșire în oraș cu prietenii/prietenele, ceea ce presupunea ca unul dintre dragii părinți ai Berbecului să renunțe la dorință..., dar la sugestiile mai mult sau mai puțin vehemente ale oamenilor cu mai mult scaun la cap, m-am hotărât până la urmă să profit de faptul că avem trei bunici în stare funcțională și o las pe Rebe Bebe la cei doi cu curte. Până acum mai profitasem de propria mamă, care venea să doarmă noaptea la noi când era gravă situația, - doar de câteva ori de când s-a prezentat Rebecul la apel, nu dați cu pietre -, dar acum... na... copilul înțărcat, nu mai era nevoie să vină mami acasă la 4 dimineața și la 7 să se trezească să îndoape copilul... așa că... s-a întâmplat nefăcuta și am abandonat progenitura cu cățel și purcel (mă rog, cu maimuță și pisică de cauciuc) la bunicii care abia așteptau să îi arate ce înseamnă distracție maximă, nu ca plicticoșii ăștia de părinți care mai au și alte lucruri de făcut...
Și am ajuns seara târziu acasă, fără copil. Și am așteptat, mamă denaturată ce sunt, să îmi doresc să nu fiu singură. Numai că am impresia că am fost prea ocupată. Probabil că cel mai important este să ai încredere în persoanele cu care lași copilul. Așa că mi-am permis tot ce nu mi-am permis de ceva vreme, să mă culc târziu, să mă trezesc târziu, să lenevesc în pat privind jocul umbrelor frunzelor pe perete, fără să impresia constantă că trebuie să mă grăbesc, că acu... acu... acu se aude ceva din camera cealată. Na, că nu se auzea nimic.
O vacanță de 24 de ore. Recomand.

Recomandări

- locul de joacă de la Carrefour lângă Rin Grand Hotel... Yellow Place parcă îi spune. Curat, frumos, personal zâmbitor și simpatic... Dacă nu nimerești, precum noi, în mijlocul unei petreceri, nu e mare aglomerație în timpul săptămânii.

- parcul Morarilor, cu trei super-locuri de joacă una lângă alta, frumos întreținute, cu leagăne pentru pisici din astea mai mici precum a mea, ceea ce nu găsești peste tot. În fostul 23 August, unde aș ajunge mult mai ușor, o eroare de dotare face să nu fie nici măcar un singur legănuș utilizabil în tot spațiul acela... Alo, domnii... suntem și noi o parte importantă din populația alergătoare prin parc... Deci aștept sugestii de alte locuri drăguțe...

- alergatul copilului prin parc vreo patru ore după-masa, ce duce la 10 ore de somn neîntrerupt decât de o mârâială inofensivă pe la miezul nopții

- admiratul tuturor câinilor maidanezi și ne-maidanezi, cu chiote de bucurie din partea bipedului mai scund și cu atenție multiplu-direcționată din partea bipedului mai mare, nu de alta, dar dacă mai văd o imagine de căpușă la televizor...

- play-date-uri cât mai multe și cu cât mai variați copii, timp în care mamele stau pe bancă sau pe scaune sau pe unde apucă și își trag sufletul...

O fostă profesoară de engleză și mamă full-time de pe alte meleaguri mi-a sintetizat genial principiile de creștere a bebeloilor:

1. Plenty of floor-time
2. Plenty of socializing
3. Don't pick her up when she whines for no reason... or even for some trivial reasons.

Brilliant, right? 

Exploatarea copilului

Scena: mă-sa moartă de oboseală pe canapea undeva pe la 2 după-masa, când Rebe Bebe se încăpățâna să rămână trează deși era activă și alergată de pe la 8 dimineața. Bebeloiul dând ture neobosită prin sufragerie, cu un veșnic pit-stop pe canapea de pe care intenționează să se urce de zece ori pe minut pe măsuță unde se află Nirvana, și anume telecomenzile și telefoanele mobile.

Circumstanțe atenuante: mâini cu pielea cam uscată de la tona de vase zilnică și oboseala mai sus menționată.

Desfășurare: Mă-sa dibuiește cu privirea crema de mâini. Evident sub comodă, nu foarte departe, dar îndeajuns pentru a presupune ridicarea de pe canapea și punerea pe coate și genunchi pentru a o recupera. Se gândește, analizează și decide ca acțiunea este imposibilă. Bebeloiul încă dă ture. O sclipire malefică în privirea mamei:

- Rebecu, dă-mi crema de sub comodă, te rog.

În mijlocul avântului de cățărare pe canapea, Rebecu se oprește cu un picior pe podea, rotește capul, cuprinde cu privirea toate obiectele, se oprește asupra obiectului împricinat - dacă ar fi fost un roboțel s-ar fi auzit un sunet metalic ce ar fi arătat dibuirea cremei și concentrarea tuturor resurselor vizuale pe ea - și se repede, venind cu crema în mâini, triumfătoare.

- Bravo, Rebe, zâmbește mă-sa.
  

Un breton și un meniu

Mare strofocare mare când am simțit ca nu se mai poate și Rebecul trebuie tuns.
Majoritatea populației cunoscute: tunde-o tu. Eu deja făceam filme de groază în minte cu foarfece și copii agitați. Nu, clar nu.
Așa că într-o sâmbătă ne-am dus, ca orice om civilizat, la tuns la cei specializați și care te și taxează specializat, dar de... măcar sperai că au experiență și că nu îți pun copilul în pericol. Coadă. Mare. Copii. Mulți. Din fericire, și mașinuțe-scaun multe, așa că nu am stat prea mult. Și am plecat de acolo cu un breton scurt scurt, un păr cât de cât cu o formă, scăpat de diferite lungimi de undă și zulufi imposibil de plasat într-o direcție onorabilă și cu o mașinuță roșie.
Exemplific:

Poza asta îmi aduce aminte de niște desene vechi de tot cu niște bebeluși-zâne care alergau pe pajiști în costumașe-conservă desfăcute la spate de atâtea aplecări pe flori.

Fiindcă din când în când îmi arunc ochii pe descrierea blogului și realizez că mă cam abat de la ea, simt nevoia să revin astăzi un pic și să mai povestesc ce mai mâncăm. Eu mai nimic la prânz, că mi-e lene să mai gătesc și pentru mine, mă mulțumesc cu un mic dejun zdravăn și o cină cu the man of the house la care mai recent, de când se cațără pe canapele și nici măcar televizorul nu o face să intre în nemișcare contemplativă, participă și Rebe Bebe în scaunul ei de masă, ronțăind cu dăruire câte un soldățel de pâine sau o ceapă verde sau un ardei, așa ca să aibă de lucru dacă ea deja a mâncat de seară.
Dimineața, după ce dânsa dă gata pe la un 7 un biberon și se întoarce pe partea cealaltă ca să mai tragă un pui de somn până pe la 8, mâncăm amândouă cot la cot vreun ou ochi la tigaia de teflon, ceva pâine cu unt și cașcaval și magiun (trebuie să stau cu ochii ca uliul pe ea pentru că are tendința de a băga în gură tot soldățelul), niște iaurt și evident niște fructe.
Ieșim în parc și după o alergătură zdravănă se îndoapă cu tot ce se poate, ciorbă și felul doi. Momentan suntem în faza verdețuri de sezon, în speță ciorbă de lobodă. Mi-aduc aminte de aventura cu spanacul și cum m-am jurat că în veci nu mai spăl ceva frunză cu frunză. Na ce face copilul din tine. Pentru felul doi, de toate pentru toți: ficățel, pește, pui, vită, sufleuri...
Pe la un 4-5, ne îndopăm iar cu un iaurt sau fructe, depinde ce ne-a trăsnit să mâncăm mai puțin dimineața.
Iar seara, paste la cuptor cu brânză, griș cu lapte, mămăliguță... sau dacă sunt extrem de leneșă, ciorbă și pace sau felul doi rămas de la prânz.
Una peste alta, eu zic ca ne-am diversificat onorabil, ca după o jumătate de an de dureri de cap, când mai aveam puțin și făceam tumbe ca să mai înghită o linguriță, când alergam prin sufragerie cu lingurița după ea, când simpla idee a mesei de prânz era de ajuns ca să vreau să deschid fereastra și să țip.
Înainte de culcare, încă sfântul biberon. Nu sunt pregătită să renunț la ea adormind bând lapte.

Rebec, rebecuri

Nu am mai scris de mult pentru că am trecut pe programul de primăvară-vară, care presupune plimbări intense prin parcuri și pe trotuare, jucat cu copii, cu lopățici, ale noastre sau mai ales ale altora, dat în leagăn și arătat mașini de toate culorile. Toate plimbările astea sunt extrem de costisitoare din punct de vedere al timpului, așa ca toată casa e vraiște, toate cele sunt făcute pe fugă..., dar parcă nu poți sta în casă pe un asemenea soare și cu un Rebec care se urcă în canapea, de pe canapea pe masă și pe bibliotecă dacă nu este oprită cu amar și jale în mijlocul procesului.

Ce a mai făcut Rebecul?

Rebecul a produs în sfârșit niște dințișori, vreo cinci din câte văd eu, trei jos, doi sus, așa că tot calmul nostru nocturn a fost sfărâmat din nou și suntem iar la program de voie, eu sunt nomad cu plapuma, dacă nu sunt nomad cu ea în brațe. Oricum nu am bătut niciun record, un an și o lună este acceptabil pentru apariția primilor instrumente de capsat părinții.

Rebecul are 11 kg și 80 de cm. Greu. Greu rău. Nu-i pasă cât de greu, mai ales la trei noaptea.

Rebecul știe multe cuvinte, arată tot ce se poate prin casă și pe alții, dar de rostit... neam. Poate un ce-ce de la cerceii mei pe care îi dibuiește în fiecare zi. Un ta-ta pe care îl strigă către persoana potrivită, dar pe care ieri l-a strigat în timp ce alerga către un maidanez, deci nu garantăm sensul atribuit.

P.S. REBÉC, rebecuri, s. n. Vechi instrument muzical în formă de lăută cu trei coarde, folosit de menestrelii medievali și introdus în Europa de arabi. – Din fr. rebec.