duminică, 24 martie 2013

Sperante... marile sperante...

Daca tot pleca dimineata de la caldurica teoretica si practica, mami (profesor la liceu prin vocatie si repartizare computerizata acum n ani) spera urmatoarele:
1. sa plece pas-pas fara sa trezeasca pe nimeni.
2. sa isi ia o cafea de pe undeva de pe drum si sa o bea in metrou, pana ajungea la locul de tortura. Al elevilor, nu al ei.
3. Sa citeasca in metrou, si la dus, si la intors.
4. sa traga o barfa la fumoar in fiecare pauza.
5. sa bea o a doua cafea la fumoar, de la automatul de la scoala, pe la jumatatea programului.

Wrong. Wrong. Wrong. Ghesit. Ghesit. Ghesit, cum ar spune Rebeca.
1. doua zile din trei, copilul se trezeste cu zece minute inainte ca mami sa iasa pe usa. Pupici. Lapte. Dragalit. Frumos, dar nu la 6.30 dimineata.
2. de la bloc pana la metrou de la Obor, zece minute de mers pe jos, nu gasesti o cafea decenta. Impreuna cu un covrig. Oare nu i-a dat nimanui prin cap sa le combine? Le-a dat prin cap abia prin Pajura, probabil temperatura fiind cu un grad mai scazuta, circuitele neuronale functioneaza mai bine, precum cele ale proverbialilor troli din romanele de Pratchett. Asa ca in metrou mami e inca adormita. Cafeaua o ia abia in Pajura, fie de la covrigarie, fie de la bufetul din scoala. Daca ai noroc, la bufetul din scoala se face chiar cafea la filtru, dar trebuie sa fie luata undeva la prima ora, altfel cafeaua ca atare nu se mai schimba, dar apa continua sa fie pusa, totul devenit de o culoare maro din ce in ce mai deschisa.
3. Viziunea cu mami pe scaun in metrou se schimba in mami prinsa sardeluta intre femei cu sacose voluminoase (ce pisici au reusit sa cumpere deja la 7 dimineata?) si barbati nespalati pe dinti. Incapatanata, mami scoate cartea. Si citeste. Numai asa, ca sa le faca tuturor in ciuda si sa profite sa le traga un cot in sale in caz ca o imping prea mult. Ma scuzati, tineam cartea. La intoarcere, parca totul e mai frumos, pe la pranz e mai liber.
4. Fumoarul s-a desfiintat. Punct. Toata lumea iese ca pinguinii in fata liceului. Bate vantul, pica picatura de ploaie, se ridica gramada de chistoace.
5. Automatul de cafea nu mai exista. Exista cafeaua de la bufet. A se vedea punctul 2 pentru a ne lamuri de ce cafeaua nr 2 nu mai e valabila.


vineri, 1 februarie 2013

10 motive pentru care iti dai seama ca ai un copil de doi ani

1. Sosetute desperecheate apar peste tot. Pe spatarul de la canapea, in cada, pe capul ursuletului de plus.
2. Sosetutele imperecheate petrec o luna de miere de trei secunde in dulap dupa care... dau divort.
3. La 2 noaptea, in drum spre baie (daca ai noroc, daca nu cumva in drum spre camera copilului care tocmai urla "mami!"), calci invariabil pe jucarie chitaitoare. Daca ai noroc. Daca nu cumva dai un picior in elefantul cu melodie de 1 minut, al carui buton de oprire nu-l gasesti timp de 45 de secunde.
4. Bucataria arata ca un bufet suedez. Supe creme? Cinci feluri. Ciorbe? Doua feluri. Mamaliguta. Cu branza. Cu branza si smantana. Cu ou, branza si smantana. De care poftiti? De baut? Compot, ceai, apa, lapte, lapte cu cereale, apa chioara, apa cu suc, suc. Bine, se intampla sa ii creasca caninii si oricum nu mananca si nici nu bea nimic. NIMIC.
5. Te-ai trezit la 7:20? Ce noroc pe tine!
6. Pe jos apar miraculos, la trei secunde dupa ce le-ai strans, trei seturi de forme, cinci puzzle-uri, zece ursi de plus, cinsprezece cartulii si o sosetuta.
7. Poti intra lejer in Cartea Recordurilor pentru cele mai multe pisici desenate intr-un minut.
8. Noaptea, visezi cum se trezeste copilul si cere la baie. Te trezesti.
9. Nu mai stii care sunt melodiile de pe ultimul album al trupei preferate. In schimb, poti fredona la perfectie melodia cu Doctorita Plusica.
10. Nu ai mai baut o cafea calda acasa de doi ani. Nici nu ai terminat vreuna.

miercuri, 23 ianuarie 2013

Se apropie Apocalipsa

... adica incheierea traiului nas in nas cu Rebeca cea atoatevorbitoare si asadar cu atat mai important de avut prin preajma mai ales acum... Tocmai acum sa incepi sa ratezi momente de genul:
- Hiene.. (se stramba la ele cand ne uitam  la Regele Leu, cat rezista ea sa se uite, o jumatate de ora pana cand incepe sa fie atrasa de alte lucruri).
- Nu-ti plac hienele, mami?
- Nu.
- De ce?
- Acre.
Totul pornit de la un kiwi nimerit prost care a dus la o fobie fata de absolut orice kiwi si la etichetarea a absolut orice lucru neplacut drept "acru".
Intr-un cuvant, sunt revoltata.
Sunt revoltata de faptul ca, intre doi ani si minunatii trei ani cand se presupune ca poti sa o duci la gradinita de stat, statul roman ridica din umeri si zice ca ti-a dat doi ani, iti ajunge, cumpara-ti bunici daca nu-i ai. Da, doi ani pentru care sunt extrem de recunoscatoare, dar de ce nu trei? Sa poti sa iti duci copilul linistit la gradinita si sa nu trebuiasca sa faci scheme demne de NASA pentru a aduce la un numitor comun jobul tau, al lui, al bunicii dintr-o parte, al bunicului din aceeasi parte si varsta din ce in ce mai inaintata a bunicii din cealalta parte. Sa stii o treaba. Si copilul sa stie o treaba. Nu sa ii schimbi programul in fiecare zi. Sunt un porc, asa-i? Uit ca o sa fiu acasa la cel tarziu ora 3 si ca alta lume are probleme mult mai mari si ajunge acasa mult mai tarziu, cand nu mai apuca decat sa se ocupe sporadic de copil. Dar porcul tot porc ramane si mereu vrea mai mult.
Sa vada copilul topaind in fiecare zi dupa pofta inimii ei.

Sa vorbeasca vrute si nevrute dupa pofta inimii ei cu copilul-burete.
Sa ia copilul in brate in fiecare dimineata imediat ce iese trantind usa de la camera ei cu cele trei paturici, roz, roz deschis si verde, si cu pernuta facute ghem in brate de nu se mai vede capul pe dupa maldar si sa traga in piept in fiecare dimineata mirosul de copil proaspat trezit din somn. Nu fie deja in mijlocul unei ore in celalalt capat al Bucurestiului.
Chiar si sa iasa in parc in fiecare zi... na, ca am ajuns si sa apreciez momentele de inghetare posterioara maxima in timp de progenitura se balangane pe celalalt capat al balansoarului-focuta.
Multe sa-uri.