În căutarea copilului pierdut... și regăsit, înainte de a se panica cineva

Spre deosebire de lunga creațiune la care fac o aluzie extrem de finuță în titlu, la mine totul s-a petrecut în fix 10 secunde care au părut lungi cât timpul petrecut citind 10 volume.
Eram cu Rebeca într-o zi de toamnă însorită în părculețul dintre blocuri din cartier. Știm cu toții genul, cinci bănci aruncate în jurul unui loc de joacă ce trebuie neapărat să conțină un tobogan cu scări periculoase de metal sau eventual fără scări, doar cu pante de cățărare, o roată stricată, un balansoar fără niciun punct de sprijin pentru cei care se dau în el, dar unde te duci pentru că trebuie să socializeze și copilul chiar și în zilele în care nu ai timp mai mult de o oră să ieși. De aer nu prea poate fi vorba când parcul are 10 metri pătrați. Noi și încă doi copii.
La un moment dat apare altă fetiță, mama vine în fața băncii pe care stăteam eu, în timp ce Rebeca se agita pe o motoretă din acelea fără pedale, motoreta mov, copilul în geacă roșie, ai zice că imposibil de camuflat, eu mă uit - mmmmaaaaareeee greșeală - în sus la mămică pentru câteva secunde în timp ce îmi povestea cum și-a băgat mobilul la spălat din greșeală - mobilul nefiind din acela prea șmecher, a supraviețuit aventurii în mașina de spălat -, dau să mă uit din nou la copil... și ia copilul de unde nu-i. Unde putea să se ducă în câteva secunde? Mă ridic, mă uit în jur, convinsă că o găsesc într-un colț al părculețului, în vreun tufiș, după vreo bancă... Nu. Hm... Mă trec toate apele și strig tare: - Copilul meu unde e??!
Ca la comandă, toată lumea ( adică două mame și un tătic) se uită în jur, iar o secundă mai târziu, fiindu-le tuturor destul de clar că Rebeca nu era nicăieri, o zbughesc ca potârnichile spre cele două ieșiri din parc, commando-style, una bucată mămică spre fiecare ieșire, tatăl rămâne să păzească berbecuții, iar eu deja nu mai eram pusă la socoteală că eram de mult ieșită din parc și mă asiguram că berbecul propriu nu avusese cum să ajungă pe singura alee pe care circulă mașini. Logic, nu ar fi avut cum să ajungă acolo, dar.. na... Și în cât timp mi-a luat să ajung acolo a la Flash deja rulasem în cap scenariul cu poliția, cu afișele, cu ... Rebeca nicăieri, mă întorc pe loc, dau să leșin și aud una dintre mămici: - Aici e!
Rebecul se întorcea tacticos după ce explorase intrarea unei scări de vizavi de parc, peste o alee pietonală. Pe motoreta mov, cu haina roșie, care niciuna nu mă ajutaseră să o văd când o zbughise.
Propun brățări cu GPS și alarmă. Și nu glumesc.

Nenea Bu-tu, Nenea Bartoci si Bitia

Si acum incepe concursul: Identificati personajele. Ofer recompensa o ora de babysitting.

Uf

Invidiez pe oricine pare mama sigura de sine si organizata. Evident nu sunt. Incerc sa la fac pe toate si evident ca esuez cu brio in toate directiile.
Si am avut o revelatie: normal ca esuez. Hai sa ne gandim putin. La gradi sau la cresa, exista o singura persoana care sa fie si educatoare, si ingrijitoare, si bucatareasa si sofer? Evident ca nu, fiecare e pe feliuta lui. Si atunci de ce ma mir ca nu merge totul ca pe roate? Ca, daca stau prea mult sa ma ocup de chestiuni practice, nu mai am timp sa citesc despre Peter Pan si Capitanul "Uc". Ca, daca o scot afara de doua ori pe zi, trebuie sa incropesc un pranz rapid si negandit. Uf.