Nu am mai scris de mult pentru că am trecut pe programul de primăvară-vară, care presupune plimbări intense prin parcuri și pe trotuare, jucat cu copii, cu lopățici, ale noastre sau mai ales ale altora, dat în leagăn și arătat mașini de toate culorile. Toate plimbările astea sunt extrem de costisitoare din punct de vedere al timpului, așa ca toată casa e vraiște, toate cele sunt făcute pe fugă..., dar parcă nu poți sta în casă pe un asemenea soare și cu un Rebec care se urcă în canapea, de pe canapea pe masă și pe bibliotecă dacă nu este oprită cu amar și jale în mijlocul procesului.
Ce a mai făcut Rebecul?
Rebecul a produs în sfârșit niște dințișori, vreo cinci din câte văd eu, trei jos, doi sus, așa că tot calmul nostru nocturn a fost sfărâmat din nou și suntem iar la program de voie, eu sunt nomad cu plapuma, dacă nu sunt nomad cu ea în brațe. Oricum nu am bătut niciun record, un an și o lună este acceptabil pentru apariția primilor instrumente de capsat părinții.
Rebecul are 11 kg și 80 de cm. Greu. Greu rău. Nu-i pasă cât de greu, mai ales la trei noaptea.
Rebecul știe multe cuvinte, arată tot ce se poate prin casă și pe alții, dar de rostit... neam. Poate un ce-ce de la cerceii mei pe care îi dibuiește în fiecare zi. Un ta-ta pe care îl strigă către persoana potrivită, dar pe care ieri l-a strigat în timp ce alerga către un maidanez, deci nu garantăm sensul atribuit.
P.S. REBÉC, rebecuri, s. n. Vechi instrument muzical în formă de lăută cu trei coarde, folosit de menestrelii medievali și introdus în Europa de arabi. – Din fr. rebec.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu