Şi uite ca am ajuns peste încă o zi în care nu am avut timp de scribuială. Nu ştiu de ce, mă sunase the bestest friend să mă întrebe ce am mai făcut şi nu fusesem în stare să desprind nici măcar un moment memorabil. Aşa sunt unele zile, parcă au trecut fără să îţi dai seama că au trecut.
Din fericire pilăfuţul meu de miercuri a rezistat avansurilor inamice şi pe ziua de astăzi aşa că nu există îngrămădeli culinare care să mă bulverseze prea rău. Asta a devenit soluţia de cam 8 luni încoace: mult şi rar. Multă mâncare o dată, dar gătit rar şi anume.
Din seria ce mai avea Anca în frigider şi voia să le extermine, am dibuit minunata următoare reţetă (da, ştiu... cine nu ştie să facă pilaf de pui? Acu' ce să fac, asta am gătit, asta povestesc) care necesită ceva carne de pui (în carte o ţine una şi bună la fiecare fel de mâncare cu câte un pui... eventual şi cu măruntaie, acuma câţi pui să tot mănânci pe săptămână, nişte pulpe nu or fi bune?), o ceapă mare şi vânjoasă, doi ardei fiţoşi, un morcovete zdravăn, două roşii fenomenale, o cană de orez, ulei (eu pusei unt... de, să fie o bombă calorică mai serioasă), sare, piper, boia.
Am tocat ceapa finuţ finuţ, am sinucis morcovul pe răzătoare, am făcut cubuleţe din ardei şi roţii. Asta de încălzire. Pe urmă, am pus tigaia pe rug (referinţe evidente la Inchiziţia spaniolă în caz că cineva îşi imaginează că nu am aragaz), am expus untul la torturi cumplite care l-au topit de tot şi am chinuit şi ceapa (a se citi am înmuiat ceapa în el), apoi am adăugat carnea să sufere şi ea chinuri arzătoare. Cartea spune să trânteşti şi orezul peste ca să capete aromă de prăjeală. Acuma nu ştiu ce la ce fel de tigaie se gândea autorul, că în a mea nu au încăput toate neam şi a trebuit să scot carnea şi ceapa ca după aceea să pun orezul (spălat, da) ca să se orienteze puţin spre gustul de prăjeală. Din nou, ce fel de tigaie este vizată de se spune că se adaugă apă să acopere tot? Eu a trebuit sa execut un transfer într-o mare cratiţă de yena în care au încăput toate, carne şi orez şi tot restul, plus apă cât să le acopere. Tocmai produsesem o ciorbă de pui, aşa că în loc de apă simplă am pus o parte din zeama de la carne. Bun. Plus toate condimentele. Astea mai lipseau. Şi totul la cuptor, la foc mic mic pentru 45 de minute. Mai mult sau mai puţin. La final, arăta bestial, roşiile făceau tot spectacolul la suprafaţă.
Dacă a mâncat copilul? Nu m-am riscat, părcă am mai sta nişte ani până trecem pe ceapă şi carne rostogolite în unt în tigaie. Ce făcea copilul sub privirile duioase ale părintelui de gen masculin? La început s-a bătut cu pachetul de şerveţele umede. Pachetul a câştigat. Cum? Era atât de încântată că pusese mâna pe el încât îl scutura cu poftă şi a uitat să-şi mai menţină poziţia verticală şezândă. Aşa că a aterizat pe spate cu mare viteză. Accidente casnice, de... Am zis eu că o să alerg cu perna după ea pregătită să o arunc cu boltă în momentul în care își pierde echilibrul. Apoi se ținea de comodă și se înfoia la ea, dând cu palma cu mare poftă. Ce face în acest moment? Roade cu mare poftă telefonul meu mobil recent stricat, fără speranță de reînviere, de am ajuns să o bănuiesc că intenționat l-a azvârlit de nu știu câte ori pe jos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu