Cine poate sa fie mârâici de servici decat a mea unică si irepetabilă Rebe Bebe atunci cand se vede nebăgată în seamă din cauza unor lucruri atât de triviale precum pregătirea mâncării, fie ea a ei sau a noastră, şi orice altceva mai presupune viaţa asta a oamenilor care se mai preocupă şi de altceva decât de zdrăngănit jucării şi de explorat podele?
Ei da, o întreagă aventură sonoră să te apuci de o fasole verde cu un copil aventuros prin preajmă, chiar şi sub nasul lui ta-su. Îi blocasem accesul în bucătărie (într-un acces anterior de creare de spaţii în casă, am anulat uşa dintre living şi bucătărie... mare greşeala descoperim noi acum) cu un scaun pus de-a curmezişul în uşă, dar copilul, plin de resurse, se ţinea de scaun şi îşi exprima nemulţumirea cu mare durere, văzându-se despărţită, temporar e drept, de preaminunata şi atotprezenta mamă. Eu şi anume. Apoi, recurgând la manevre evazive, a reuşit să se strecoare printre picioarele scaunului, înainte să se prindă taică-su, aşa ca între o una şi alta, am mai şi executat o recuperare fenomenală de copil de sub masa de sticlă din bucătărie. De, ne târâm cu spor, o secundă să îşi ia cineva privirea de la noi şi suntem unde nici cu gândul nu gândeşti.
Dar totuşi am perseverat şi am scos din frigider un kg fasole verde, o ceaşcă mare de smântână, două linguri de unt, o legătură de mărar, o legătură de pătrunjel şi de prin dulapul cu minuni o lingură de făină, Plus sare. Am plantat fasolea în chiuvetă şi mi-am reamintit de ce nu îmi place fasolea verde. A, făcută de altcineva, mai discutăm, dar de mine? Chiar trebuie să iau fiecare păstăiuţă şi să îi rup capetele? Costi rânjea la mine.
Mi-am luat inima în dinţi şi am purces la treabă. N-a durat aşa de mult pe cât credeam, dar nici că mai repet experienţa curând. Pe urmă:
• Se fierbe pe foc iute fasolea, în apă puţină, o jumătate de oră, să scadă apa cât se poate
• Se toacă verdeaţa, se freacă cu smântână şi făină
* Se toarnă smântâna în cratiţă, se sărează, se acoperă şi se pune în cuptor încins, să mai scadă
• Când a prins pojghiţă, se presară peste ea nişte bucăţele de unt şi se mai lasă în cuptor, să se rumenească
Mare dreptate are Radu Anton Roman. Orice mâncare devine o minune cu smântână şi, în alte cazuri, usturoi. Mult. Nu e de mirare ca îl iubesc aşa de tare. De când i-am descoperit cartea, parcă gătesc cu plăcere întreită. Sau aş putea spune ca mi-am regăsit plăcerea de a găti, alungată oarecum de stresul mamei unui copil nou venit pe lume, care în primele luni nu ştie ce sa facă mai repede şi cum să se organizeze mai bine. Acum parcă ne-am mai aşezat şi avem timp şi de bucurii culinare din nou.
Deci spuneam... da, a ieşit ok. Nu mă omor după gustul de fasole verde, dar a fost bună. Recomand în cazul în care ţineţi neapărat la nişte păstăi.
Am îndrăznit să păstuiesc şi nişte fasole pentru copil. Copilul, de, al meu, nu a agreat problema verde prea mult. Poate alţii doresc, nu ştiu, pe încercate. Cred că mai rău era dacă îi plăcea maxim şi mă vedeam tot rupând capete de păstăi.
În altă ordine de idei, astăzi a fost o zi în care parcă mi-am adus aminte cum este să fii tu din nou. Între o cafea cu Cami şi o cumpărare de cereale pentru copilă, am mers pe jos o staţie şi m-am uitat la cer. La nori. La frunze. Cred ca eram singura persoană de pe trotuar care se uita în sus în loc să aibă grijă să nu cadă prin gropile proverbiale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu