"Pe-te"

Am trecut pe supe creme. De țelină, de dovleac. Pe viitor plănuim una de linte. Rebeca testează conștiincioasă rețete. Bun. Ocazie cu care mai mănâncă și aia mari câte o bunătate.
http://www.dietetik.ro/supa-crema-de-telina/7076.html
http://www.dietetik.ro/supa-crema-de-dovleac/8802.html
Ieri, ziua de pește, impusă programat ca să nu mai uit să îi dau copilului pește din când în când. El, în elan gastronomic mai ceva ca al meu, se întoarce victorios de la pescuit (de la pescuit prin Hala de Pește, ce credeați?) cu o pungă mare și mișcătoare. Nu mișcătoare până la lacrimi de mila bietului pește, ci chiar mobilă, căci elanul cu care plecase în căutarea unui pește cât mai proaspăt îl făcuse să recurgă la cea mai simplă soluție de asigurare a calității... și anume un crap viu. Cam leșinat de cât timp stătuse prin tăvi cu gheață, dar totuși ținându-se și cu branhiile de ultimul fir de viață.
Pus în chiuvetă, cu apă curgând pe el, a înviat de tot și a început să respire. Rebeca, atârnată sub braț ca să vadă mai bine, l-a identificat clar:
- Pe-te!
Pe-tele, fericit, înota. Rebeca, fericită, arăta cu degetul. Pe-te, pe-te. Tati, fericit că a fericit copilul, pleacă din nou după o tonă de legume. Mami, mai puțin fericită, se trezește cu singură cu un pește cât copilul de mare și care făcea ture prin chiuvetă. Trage și o sperietură soră cu moartea când pe-tele simte nevoia să sară în sus ca să își manifeste fericirea. Tati se întoarce și se trezește față în față cu dilema: să transforme crapul în animal de companie și să îl mute în cadă sau să îl facă file?
Am mâncat cu toții o nebunie de ciorbă de pește și pește la grătar cu cartofi.