Perfect

Ninge. E sâmbătă dimineața, pace și liniște, afara ninge, în casă e un semi-întuneric, copilul aruncă în mijlocul sufrageriei cu forme în stânga și în dreapta, oprindu-se din când în când să mai îmi aducă mie una, eu beau o cafea slabă și înghit un pic de mic dejun. E frumos.Mai dăm o minge de la una la alta. Da, știu, până și câinii știu să dea mingea înapoi. Rebe Bebe nu știa până ieri. Iar alaltăieri ne aducea la cerere șoseta, mingea... iar șoseta... Întrezărim o urmă de comunicare? De "nu" cred că înțelege de mult, dar abia de câteva zile a început să și dea ascultare.
Pace și liniște. Aseară Berbecul s-a culcat la 8.30. S-a mai trezit pe la 11 și pe la 3.30. Bine nu? Se pune dacă la trei nu s-a mai culcat înapoi? Nu, avea chef de mers pe jos, de strâns în brațe ursuleți, de tropait, evident pe mine, când am luat-o în pat ca să văd dacă nu o momesc să doarmă. Nu. Am aprins resemnată veioza și la trei dimineața citeam "A Song of Ice and Fire". Sunt pe la sfârșitul celui de-al patrulea volum cărămidă, seria fiind începută cândva după sosirea lui Rebe Bebe - onorabil nu?. Ţac. Se stinge lumina. Copilul meu învăţase cum să stingă veioza. Mai greu cu aprinsul. O aprind eu, fie. Ţac. Întuneric. Ţac. Lumină şi un pufăit de-al meu. Ţac. Întuneric şi un chicot de-al ei. Ţac. LUMINĂ SĂ FIE, AM ZIS. Ţac. Întuneric. Ai zis ceva? După un sfert de oră, am aprins lumina de sus, mă dureau ochii de atâta discotecă. Până la urmă am adormit amândouă, ea pe mine, eu pe carte. Între timp, stinsesem şi lumina. 
Pace şi linişte. Ninge.