Scena: mă-sa moartă de oboseală pe canapea undeva pe la 2 după-masa, când Rebe Bebe se încăpățâna să rămână trează deși era activă și alergată de pe la 8 dimineața. Bebeloiul dând ture neobosită prin sufragerie, cu un veșnic pit-stop pe canapea de pe care intenționează să se urce de zece ori pe minut pe măsuță unde se află Nirvana, și anume telecomenzile și telefoanele mobile.
Circumstanțe atenuante: mâini cu pielea cam uscată de la tona de vase zilnică și oboseala mai sus menționată.
Desfășurare: Mă-sa dibuiește cu privirea crema de mâini. Evident sub comodă, nu foarte departe, dar îndeajuns pentru a presupune ridicarea de pe canapea și punerea pe coate și genunchi pentru a o recupera. Se gândește, analizează și decide ca acțiunea este imposibilă. Bebeloiul încă dă ture. O sclipire malefică în privirea mamei:
- Rebecu, dă-mi crema de sub comodă, te rog.
În mijlocul avântului de cățărare pe canapea, Rebecu se oprește cu un picior pe podea, rotește capul, cuprinde cu privirea toate obiectele, se oprește asupra obiectului împricinat - dacă ar fi fost un roboțel s-ar fi auzit un sunet metalic ce ar fi arătat dibuirea cremei și concentrarea tuturor resurselor vizuale pe ea - și se repede, venind cu crema în mâini, triumfătoare.
- Bravo, Rebe, zâmbește mă-sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu