De ce?

M-a sunat ieri o prietena sa imi spuna ca doreste si ea sa intre in blogosfera mamicilor in care eu am pus un piciorus nesemnificativ. Voia oarecum binecuvantarea. Oarecum nelamurita de ce simtea nevoia sa ii fie validata dorinta tocmai de catre mine, am zis sa fac omul sa se simta bine si sa ii spun ca din punctul meu de vedere e loc pentru toata lumea.
Dupa aceea, mi-a spus ca nu se apuca chiar acum de scris, poate mai incolo, atunci cand o sa i se contureze o idee in minte referitor la ceea ce vrea sa faca, moment in care mi s-a aprins traditionalul beculet imaginar deasupra capului. Oare eu am vreun scop? Oare majoritatea celor care scriu cu mai mult sau mai putin talent despre ei/ele si invariabilii copii in deja data blogosfera a mamicilor si, mai rar, a taticilor scriu cu un scop?
Parca da, la scoala asta invatam, ca orice text are un scop, o idee, o morala in spate. Blogul mamei? Eu cel putin sunt o persoana extrem de superficiala, daca imi iese ceva din prima bine, daca nu, o iau ca pe un afront si nu ma mai straduiesc. Poate de aceea sunt si profesoara, pentru ca in momentul in care intri la ora este ca si cum ai da o reprezentatie fara repetitie si fara reluare, in care daca nu merge ceva struna, trebuie sa remediezi pe loc sau deloc. Degeaba te pregatesti, degeaba incerci sa anticipezi, sa brodezi pe un fir al orei care se va desfasura, se va petrece oricum totul dupa cum bate soarele pe geam. Cu blogul, la fel. Mi-a venit ideea, am inceput sa scriu, nu citesc niciodata ce scriu decat ca sa corectez vreo greseala de ortografie semnalata de primii comentatori. Si totusi de ce scriu despre domnisoara de mai jos si aventurile noastre impreuna, cu siguranta nici primele si nici ultimele de felul asta, cu siguranta traite de mame nenumarate?

Ca sa am impresia ca mai stiu sa leg doua cuvinte in afara de "vrei apa?" si "ba-ba-ba", "ma-ma-ma" si "da-da"? Ca sa am impresia ca vorbesc cu cineva cand toate prietenele sunt la servici sau ocupate cu propriile odrasle? Sper sa primesc un fel de validare a problemelor mele si sa aflu ca nu sunt asa de grave? Toate astea la un loc... dar totusi de ce? Care va fi scopul? Un fel de jurnal pe care sa il citeasca Rebe Bebe cand va fi mare? Chiar ceva folos ma indoiesc ca trage cineva de pe urma peroratiilor mele virtuale... deci de ce? Altii de ce?