Fetele și mănâncă, și dorm... un an de zile mai târziu parcă și-au mai venit în fire. Se impune în curând o schimbare a descrierii blogului, care se va referi la o mamă "oarecum odihnită".
A mare, mai mult grătare și legume, nu din dorință de slăbire, ci pentru că a descoperit comoditatea pungilor cu legume înghețate. Da, știu, huo, dar ce bine e, - după ce te-a alergat copilul toată ziua, uite, bau, cucu-bau, vreau aia de sus de pe poliță, vreau formele, fir-ar să fie, aș vrea și mingea de sub canapea, dar uite și forma aia de sub canapea nu ar strica, dar parcă și elefantul roz de sub... da, ați ghicit, canapea, - să înșfaci o pulpă de pui și o pungă congelată și să le arunci la făcut cât mai culegi trei forme care, culmea, tot sub infama canapea au ajuns.
A mică, mai de toate. Culmea. Fan sufleu de dovlecei. Se iau doi dovlecei, se curăță de semințe - da, Ana, și acum îmi cânta în cap mantra cu scoaterea semințelor ca nu cumva să ajungă cu apendictă la spital bebeloiul devenit copil în toată regula, chit că probabil acum deja e cam mare și aș putea să trec peste -, se fierb un sfert de oră, se aruncă un ou bătut și o lingură de brânză printre ei și se azvârle toată combinația la cuptor 20 de minute, iar cu cinci minute înainte de sunarea ceasului aragazului se presară și un strat de cașcaval ras. Da, știu, nu e bun cașcavalul că e afumat. Dar e bun. Iar bebeloiul e amorezat de pufoșenia ieșită.
Altceva? Recomand pentru bebeluși spanac cu orez și pui, toate fierte și pasate, cu o lingură de smântână înainte de servire. Nu, nu are dinți încă, deci pasăm cu spor. Mai roade cu gingiile banane, biscuiți, bucățele de pui, dar parcă nu aș dori să stăm o oră la fiecare masă până pune gingiile la treabă. Spanacul este congelat, de la punguță. M-a lovit vara trecută un avânt pionieresc de a cumpara spanac proaspăt pentru copil. După o chiuvetă de frunze spălate un sfert de mine și trei sferturi de altcineva sătul să mă mai audă plângându-mă, am renunțat. Pe viață. Să mănânce cine vrea spanac proaspăt, mie ăla de la pungă mi se pare infinit mai apetisant.
Astăzi a intrat la mâncare de oameni și mai serioși, cu o porție de pilaf. Ciorbă, cât mai acră, cu atât mai bine. Mic dejun cot la cot cu mama, pâine cu unt și cașcaval sau brânză, depinde de aveam mai la îndemână, iaurt și cereale.
Toate bine și frumoase, dar între timp s-a prins că dacă nu îi convine ceva sau dacă i se pare că s-a săturat, chiar dacă am convins-o să deschidă gura, poate să scoată afară tot împingând cu limba. Ah, ce minunăție, câteodată mâncarea este împinsă cu boltă, peste bavețică.
Una peste alta, se conturează niște mese mai normale pe viitor. Așa o fi că ajungi să uiți cât te-ai chinuit să convingi boțul de om să deschidă gura și să înghită?
P.S. Două persoane mi-au spus că din cauza povestirilor mele nu mai le vine să facă copii. Cred că oficial am intrat în clubul mamelor care o spun pe a dreaptă? Sau asta e impresia mea și de fapt sunt club cu un singur membru, acrit de viață?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu