sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Critica

Nana - aka mama mea - arunca mingea. Mingea fuge spre picioarele lui Rebe Bebe, care se avanta vertiginos in jos, pe vine, sa puna mana pe obiectul rostogolitor. Mingea trece printre picioarele lui Rebe Bebe, care nu mai are timp sa se redirectioneze si pica in poponet privind neputincioasa in jur vreo doua secunde pana se prinde ca trebuie sa se intoarca. Intre timp, din spate, "da-da" rosteste solemn:
- Vezi daca ai picioare rare...

Perfect

Ninge. E sâmbătă dimineața, pace și liniște, afara ninge, în casă e un semi-întuneric, copilul aruncă în mijlocul sufrageriei cu forme în stânga și în dreapta, oprindu-se din când în când să mai îmi aducă mie una, eu beau o cafea slabă și înghit un pic de mic dejun. E frumos.Mai dăm o minge de la una la alta. Da, știu, până și câinii știu să dea mingea înapoi. Rebe Bebe nu știa până ieri. Iar alaltăieri ne aducea la cerere șoseta, mingea... iar șoseta... Întrezărim o urmă de comunicare? De "nu" cred că înțelege de mult, dar abia de câteva zile a început să și dea ascultare.
Pace și liniște. Aseară Berbecul s-a culcat la 8.30. S-a mai trezit pe la 11 și pe la 3.30. Bine nu? Se pune dacă la trei nu s-a mai culcat înapoi? Nu, avea chef de mers pe jos, de strâns în brațe ursuleți, de tropait, evident pe mine, când am luat-o în pat ca să văd dacă nu o momesc să doarmă. Nu. Am aprins resemnată veioza și la trei dimineața citeam "A Song of Ice and Fire". Sunt pe la sfârșitul celui de-al patrulea volum cărămidă, seria fiind începută cândva după sosirea lui Rebe Bebe - onorabil nu?. Ţac. Se stinge lumina. Copilul meu învăţase cum să stingă veioza. Mai greu cu aprinsul. O aprind eu, fie. Ţac. Întuneric. Ţac. Lumină şi un pufăit de-al meu. Ţac. Întuneric şi un chicot de-al ei. Ţac. LUMINĂ SĂ FIE, AM ZIS. Ţac. Întuneric. Ai zis ceva? După un sfert de oră, am aprins lumina de sus, mă dureau ochii de atâta discotecă. Până la urmă am adormit amândouă, ea pe mine, eu pe carte. Între timp, stinsesem şi lumina. 
Pace şi linişte. Ninge.

vineri, 20 ianuarie 2012

Not-words II

La sugestia Ralucăi, adaug:
  • noile sensuri ale cuvantului "berbec" 
  • interjectia "mi-mi-mi" cu noi valente lexico-gramaticale

Contribuțiile lui "da-da":
  • buthi (pronunțare cu limba între gingii - nu de alta, dar copilul nu are dinți. Înca) - cuvânt al cărui sens încă nu este clar definit, dar folosit foarte des de bebeloi când dorește sa ne dea ceva sau să ia ceva sau... depinde...
  • squorcălitor - subst. comun, def. copil care nu stă mai mult de două secunde locului. Cu familia de cuvinte: a squorcăli - v. tranzitiv, def. a se lua copilul și a se arunca în sus, a se gâdila și a tot ce se mai poate face cu 10 kg și jumătate de chicoteli // squorcălici - subst. comun derivat // squorc - subst. comun provenit din prescurtare
  • wobble-itor - adj., def. care nu se ține prea bine pe picioare și are tendința să pice în poponeț de trei ori pe minut. Cuvânt arhaic deja.

miercuri, 18 ianuarie 2012

Not-words (Nu pot sa ma dau chiar Nichita Stanescu)

Uimitor cum ți se schimbă vocabularul în momentul în care un bebeluș îți schimbă viața. Inventezi cuvinte, iar cuvintele vechi capătă valențe noi. Se formează chiar și tipare noi de propoziții în care folosești mult mai mult pronumele "tu".

Glosar de Rebe Bebe:
Bebeluș - î.R.B. (înainte de Rebe Bebe) nu mă atingea cu nimic, ba chiar era un cuvânt din categoria suspectă a diminutivelor de nefolosit prea des. Acum, este la mare preț, sufăr că în curând Rebe o să împlinească un an și nu o să mai fie bebeluș. bebeluș. bebeluș. bebeluș.
Fetiță
Fetiță cu fustiță
Pocioruș - în definiție intră neapărat și trei rânduri de cute de grăsime de... bebeluș!
Ursuleața

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

No comment

Am lasat-o ieri pe Rebe Bebe seara cu mama ca sa dam o fuga pe la Bulandra si pe urma in aceeasi buna traditie intelectuala in vreo doua puburi de pe la Universitate. Nu este prima oara cand o las cu mama, nici ultima oara, din fericire am acest lux, nu foarte des pus in aplicare din cauza faptului ca mama fuge de copil ca ceva de tamaie cand nu este neaparata nevoie sa stea cu ea, dar la indemana datorita faptului ca niciodata nu am rugat-o direct sa stea cu ea si nu m-a refuzat - asadar suntem intr-un echilibru precar, eu nu o rog prea des, ea nu ma trimite niciodata la plimbare, chit ca trebuie sa stea peste noapte la noi si sa lase matza sa moara de foame -, dar a fost o sedinta de baby-sitting atat de plina de surprize de ai fi zis era prima oara cand avea un copil prin preajma.
In primul rand, la 1 noaptea cand am ajuns acasa si am gasit-o jucandu-se bilute pe calculator cu copilul dormind linistit, am aflat cu stupoare ca Rebecul fusese culcat abia cu o jumatate de ora inainte. Asta in conditiile in care ma daduse peste cap un copil care la miezul noptii mergea prin centru incercand sa vanda flori cuplurilor intalnite in loc sa fie in pat... daca o fi avut pat... Departe de mine sa-mi imaginez ca fii-mea era la fel de treaza in acel moment. Din fericire, asemanarile se opresc aici... Devenind Sherlock Holmes instantaneu, desi tot ce voiam era sa pun capul pe perna, am aflat ca mama o culcase la 6 seara, conform indicatiilor mele, dat fiind ca Rebe Bebe era obosita de atata alergat prin parc si dorise sa inchida ochii in masina, dar nu avusese timp, ... nimic ciudat pana aici... numai ca atunci cand copilul dorise sa se trezeasca peste o ora, mama dorise sa o culce inapoi, ca doar e noapte, nu? Copilul, cuminte, a ascultat pana pe la 22.30 cand a zis "gata, m-am odihnit" si s-a apucat de ceea ce stie ea mai bine pana la o jumatate de ora dupa miezul noptii... Mama nu intelegea de ce ma isterizam, eu nu intelegeam ce nu era clar ca avem un somn dupa-masa, dupa care ne culcam de tot abia pe la 9, ca in fiecare seara de luni bune. Previzionam deja aventuri nocturne cu copilul trezit de-a binelea pe la 4 dimineata. Nu, m-am inselat, s-a trezit de tot pe la 8, dar totusi nu mi-a picat bine aventura ei nocturna. Dar, vorba lui... cum sa te apuci sa comentezi cand omul vine se se sacrifica... Eu comentez. Mereu.
Tot la 1 noaptea am aflat in ce constase cina copilului... Lasasem instructiuni clare: un iaurt cu un biscuite... eventual doua iaurturi, ca suntem pasionati de iaurt... Mama a decis ca doua iaurturi e prea mult, asa ca s-a mai uitat prin frigider si a gasit smantana. Deschisa de trei zile. Din care i-a dat. Pe biscuite. No comment. Firul meu de par alb s-a incretit instantaneu. Acum vreo cateva luni avusesem un showdown dupa ce ii daduse ceva lapte. De vaca. Din frigider. Deschis de vreo doua zile... Sa respiram adanc si sa nu comentam? Ei, chiar asa? Sau sa fim recunoscatori ca nu i-a dat din fasolea batuta? Pe biscuite?

joi, 12 ianuarie 2012

Avansuri intelectuale

Ieri, eu oripilata de mama care ma intreba daca Rebe Bebe inca nu vorbeste la 11 luni (!!), ma trezesc intr-un elan educational si ii pun la dispozitie domnisoarei cu picatura de lapte pe barbie doua caserole de plastic fara capac, multimea de forme care il scot pe consort din minti cand incepe dansa sa le loveasca cate doua, cate doua timp de o jumatate de ora, podeaua golita de alte jucarii care sa o distraga si incerc sa vad daca se prinde sa puna formele in caserole, din una in alta. Joc recomandat de BabyCenter de pe la 9 luni. Eu pot sa jur ca neuronul lui Rebe nu era in stare sa inteleaga asa de devreme asemenea strategii, dar ma rog... daca ei spun, or fi si bebelusi Einsteini.
Ea se uita cu ochi mari la mine si se repede, eu plina de speranta, dupa ce ii aratasem care e treaba, el pe burta de ras: "Ai bulversat-o, acum o sa vezi, sunt noi, ce sa puna formele in caserole, o sa le ia pe rand sa le roada, dupa aceea o sa le ia pe amandoua in maini sa le roada in acelasi timp, pe urma o sa dea din cate una fericita, apoi o sa dea din amandoua ca fluturasul, o sa le arunce, o se le ia, o sa le arunce din nou, o sa bata din ele vreo jumatate de ora... "
Zis si facut, toata succesiunea de actiuni a avut loc exact asa cum o descrisese el, ba chiar cu niste intorsaturi de situatie neasteptate, si anume bagat caserolele in gura pe rand si gangurit in ele cu mare amuzament ca aveau un oarecare ecou. Jumatate de ora nici mai mult nici mai putin. Macar era ocupata. Ca sa fim drepti, pana la urma a reusit sa treaca peste surpriza caserolelor, s-a familiarizat cu ele si a inceput sa puna si formele in ele, in cate una, pe urma sa le goleasca, pe urma sa mi le arate mandra...

luni, 9 ianuarie 2012

Victorie? Macar temporara...

M-am trezit ieri cu impresia clara ca ceva nu e in regula. M-am uitat la ceas, 7.30, si m-am uitat in jur nelamurita, dupa care m-a lovit. Era liniste. Nu ma trezisem pentru ca Rebe Bebe facea "ma-mama-mimi-me-meme" din camera cealalta. Dar tot nu era totul in regula, parca era ceva total diferit... M-am dus sa imi fac cafeaua, intre timp s-a trezit si copilul sa-si ia masa de dimineata si pe urma sa se intoarca pe partea cealalta si sa ma doarma o ora cum face ea de obicei... si tot nu intelegeam ce se intampla... pana cand am incercat sa imi aduc aminte de cate ori dansasem cu ea in brate prin casa in noapte aceea si am realizat ca dormisem sase ore. Legate. De la 1. 30 pana dimineata nu se mai trezise deloc. Senzatia ciudata care nu imi dadea pace era pur si simplu "umflarea de somn", eram odihnita. Ah, asa se simte... hm... ce interesant... Toata dimineata am fost nelamurita, mi se parea totul foarte straniu. Berbecul se uita la mine si mai nelamurita de ce o luam in brate mult mai des (oricum sunt o pupacioasa si o imbratisatoare ingrijoranta pentru mama care imi spune mereu sa am grija cu rasfatul... dar cine poate sa reziste in fata a 10 kg de "cutoshenie" - combinatie englezo-romana pentru cine are ureche, special inventata de "da-da" pentru a defini Rebecul).
Seara trecuta am incercat cu religiozitate sa reiau toate premisele pentru a mai obtine acelasi rezultat... nu am mai avut un efect atat de fulminant, dar tot s-a trezit doar de doua ori in timpul noptii, ceea ce mi s-a parut de-a dreptul fenomenal. Nu stiu daca lumina lasata aprinsa in hol a avut acest efect binecuvantat, dar o vreme am sa o mai las, poate poate.

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

De pe front

Relatez scurt: Rebe Bebe a ras aseara  doua iaurturi cat ea de mari, un pic de lapte praf, tot laptele meu si a pus cornul de Berbec in perna in liniste si pace... de la 9 pana pe la 11.40. Dupa care s-a mai trezit de doua ori, a baut ceva apa, s-a culcat inapoi dupa niste proteste vocale mai putin grave decat ma asteptam si... surpriza, la 4.30 s-a simtit atat de vesela incat a vrut neaparat sa imi impartaseasca si mie dispozitia ei pana pe la 5.30. Eu, nerecunoscatoare, m-am dus imbufnata, - cand m-am prins ca nu e loc de adormit la loc decat cu plimbari in brate pe care nu eram dispusa sa le acord celor 10 kg si ceva -, sa imi iau plapuma din dormitorul conjugal, sa ma arunc tafnoasa pe patul de la ea din camera si sa o iau langa mine, macar sa imi tropaie in cap, dar sa pot sa stau intinsa. Ceea ce don'soara a si facut, a tras de firul de la veioza, a batut in perete, m-a calarit pe toate partile, s-a aruncat pe plapuma, a tras de perna, a vrut sa se arunce in cap dupa biberonul pus pe jos, a plans ca de ce nu vreau sa ma joc cu ea, pentru ca in cele din urma sa adoarma in mijlocul unei agitatii. Si, nu, dormitul cu mine in pat nu e o solutie, am incercat-o si pe asta la un moment dat, tot dupa o ora-doua se trezeste, eventual si mai repede cand incearca sa se roteasca dupa bunul obicei si da cu capul de mine.

vineri, 6 ianuarie 2012

Capra... sau iarba din curtea vecinului...

Am luat o lunga pauza. Nu stiu de ce. Poate pentru a digera mai bine toate felurile de mancare ce s-au perindat in perioada aceasta de parca lumea chiar s-ar sfarsi in 2012. Niciunul gatit de mine, din fericire, pentru ca avem parinti de imprumut extrem de "gatitori" si care ne-au umplut frigiderul cu tot ce s-a putut, si pentru ca am un sot care a dezvoltat o pasiune pentru pregatirea micului dejun in stil americanesc, cu oua ochiuri si bacon frumos prajit, a pestelui cu tot felul de sosuri care de care mai alambicate si a gratarelor, asa ca m-am trezit de multe ori somera cu acte in regula la bucatarie. Somera cu mai mult timp pentru copil, ceea ce a fost bine, dar si cu mai mult timp pentru a se intreba "ce fac gresit?"
Pentru ca trebuie sa fie ceva ce s-ar putea schimba, dar nu reusesc sa pun degetul pe el, cu toate sedintele de brainstorming cu El, cu mama, cu BFF, cu cine se nimereste in cale. Pentru ca eu, mandra nevoie mare ca mereu am fost in stare sa port o discutie care sa nu contina cuvantul "Rebeca" la fiecare doua propozitii, m-am trezit in ultima vreme ca orice scot pe gura are iremediabil o nuanta de disperare, care ma afecteaza din ce in ce mai tare, pana am ajuns la o mica mare deprimare constanta. Am un copil care la 11 luni implinite azi se trezeste de n ori pe noapte si toata lumea da din cap dezarmata, ca nu e normal, iar eu am incercat toate variantele posibile fara ca sa fi reusit vreodata sa dorm o noapte intreaga de la nasterea ei. Imi aduc aminte vag ca am dormit la un moment dat 6 ore si alta data dormeam chiar vreo 4-5, pana pe la 6 luni ale ei, minune care s-a incheiat de cam multisor. Intre timp: am incercat sa nu ii mai dau sa manance in timpul noptii, mare greseala care s-a tradus in urlete nesfarsite pana in cele din urma am cedat si am revenit la supt cand doreste, am incercat sa ii dau apa sau ceai, inutil, tot "sfanta tzatza" o facea sa adoarma, ca sa citez un blog drag mie, am incercat sa nu o mai iau din pat ca sa se linisteasca singura si sa adoarma, evident urlete pana incepea sa planga cu lacrimi si nu se mai putea, am mutat mobila prin camera, poate nu ii convine coltul ala, poate vrea mai la geam, poate vrea mai la calorifer, poate vrea paralel cu usa, poate vrea perpendicular cu usa, evident nicio ameliorare, am dat caloriferul la maxim, la minim, la mediu, am aplicat in disperare maxima si metoda cu plecat din camera, am obosit-o maxim inainte de culcare, nu am obosit-o, am tinut-o cu noi pana i s-a facut somn, m-am dus cu ea in camera cu ceva vreme inainte sa i se faca somn ca sa fie copilul linistit, i-am dat lapte cu cereale, i-am dat doar cereale, i-am dat iaurt, iaurt cu biscuiti, nu i-am dat nimic cu carbohidrati ca sa nu o agit... Nimic. Ritualul de somn e ritual de somn, dar nu conteaza. Ne imbaiem, ne imbracam in pijamale, mancam, dansa binevoieste sa adoarma in fiecare seara cam pe la aceeasi ora si sa se trezeasca cu precizie de ceas la 8.30 dimineata... dar intre timp... intre timp, o distractie maxima ce implini azi 11 luni.
Ca sa amuz si mai mult, am inceput sa incerc sa o dezobisnuiesc (din nou, dar de data aceasta cu mare hotarare) sa suga noaptea. Nu de mult, de doua nopti. Rezultat: in prima noapte, s-a trezit din ora in ora, a plans neconsolata, am dat ture de casa cu ea, in cele din urma a acceptat un pic de apa din cand in cand, si a adormit dupa un scandal maxim culcata pe pieptul meu, ca sa ma trezeasca zece minute mai tarziu incercand sa se miste, sa o pun in pat, sa ma duc si eu in propriul pat si sa reluam dansul cand ceasul batea urmatoarea ora. A doua noapte, aceeasi rutina, dar parca s-a trezit mai rar si a plans mai mult. Asteptam cu nerabdarea unui condamnat la moarte urmatoarea noapte. De ce o intarc, cu toata amaraciunea pe care mi-o provoaca ideea ca nu o sa mai suga fericita si nu o sa mai suspine incantata cand termina? Pentru ca mi se dau semne ca se termina productia lactata. Asta e, bine ca a durat si atat, copilul e mare, zdravan, batos si vanos, e un moment nu prea nefericit. Si sper ca intarcata sa nu se mai trezeasca noaptea, pediatrele toate predica "dorul de tzatza" ca motiv pentru trezirile unui copil altfel perfect sanatos, cu o rutina clara, cu un mediu stabil. Daca o va tine tot asa si dupa aceea, nu mai am idei. Decat sa astept sa creasca, la urma urmei niciun adult nu se trezeste noaptea de n ori urland dupa mama, nu?
Si in dulcele stil clasic romanesc, parca mai ma adun cand aflu despre altii ca o duc sau au dus-o la fel de rau. Citesc pe bloguri vecine despre copii la fel de agitati noaptea si, cu toata rusinea, ma simt mult mai bine ca nu sunt singura, ca mai sunt si alte mame la fel de disperate si de nelamurite, ca nu este totul roz in toate celelalte familii cum mi se pare mie la 3 noaptea cand ma trezesc buimaca a nu stiu cata oara cu copilul agatat de barele de la pat urland ca din gura de sarpe "ma-ma-ma-ma". Nu e frumos sa te bucuri de necazul altuia, dar pe cuvant ca mie mi-a prins bine. Asa ca scriu si eu despre noi, poate citeste cineva cu probleme mai mari sau mai mici sau la fel si se simte mai putin singura.
Acum sa ne intelegem, as mai rezista cu somnul... dar ziua, dupa cum se stie, avem dansul cu mancarea... si la fel, citesc despre alti copii care nu vor nici ei nici asta, nici aia... si iar ma simt mai bine. Urata trasatura. Dar astazi dupa ce am mai citit vreo doua bloguri trimise pe mail de o prietena trecuta prin multe si ea, m-am trezit ca am deschis ochii si m-am uitat la Berbecul agitat si zambaret, care insista sa tropaie pe picioarele mele cand stau jos, si parca am vazut-o pentru prima oara in ceva vreme ca pe altceva decat un cerator mofturos de mancare si atentie sau un ceas cu alarma setat aiurea. Si m-a mai ajutat si amuzamentul cu care alta prietena mi-a zis cu seara inainte ca e si ea un sufletel care nu poate trai fara mama. Asa ca imi propun ca la noapte, la 12, 1, 2 3... si tot felul de alte ore, sa imi amintesc si sa nu ma mai enervez aiurea pe botul de carne tipator. Sa vedem daca imi merge.
Probabil ca la toata buna mea dispozitie, precedata de niste zile ingrozitor de negre, este cauzata si de faptul ca azi copchilul manca tot. Tot. Tot ce i-am dat. Fara sa comenteze. Fara jucarii. Fara alergat prin sufragerie dupa ea. Fara atentia distrasa de nimic. Ce s-a petrecut? Pai, in primul rand, el veni cu inovatoarea idee de a-i intoarce pe dos programul de masa, asa ca am inceput ziua hapaind cereale, ceea ce a ajutat la lipsirea mea de aparitia inca unui fir de par alb pentru ca Rebe Bebe nu vrea fructe dimineata decat cu mari targuieli. Dupa aceea, venii eu cu banalul pui cu morcovi si cartofi care nu da dureri de cap, cu back-up reprezentat de o reteta care stiam ca nu da gres, puiul cu mere si cartofi la cuptor, asezonat cu doi catelusi de usturoi, plantat intr-o tava unsa cu unt. Culmea, copilul hapai jumatate din primul fel si tot din al doilea fel, dupa care se intinse si la o jumatate de castronas cu ciorba. Da, ciorba mananca, din fericire. In orice situatie si orice combinatie, acra sa fie. Noi stateam si ne faceam cruce, uitandu-ne cum golea lingurita. Colac peste Berbec, mai inghiti si un varf de banana. Nu, sa nu aud "toti copiii mananca banana". A mea este singurul copil din lume care fuge de banana. La propriu. Se ridica si fuge. In coltul celalalt al camerei, unde se ascunde dupa biblioteca si scoate capul razand, cu impresia clara ca ne jucam de-a hotii si vardistii. Dupa care, recursei cu mare inversunare la reteta din celebra "Mama si copilul" pentru fructele de la 5. In caz ca citeste cineva disperat ca nu inghite copilul niciun fel de fruct, se iau doi biscuiti. Mari. Se inmoaie in apa rece, se pun la fiert cu apa cu tot, se ia un mar, se rade, se adauga, se lasa un pic la fiert... si minune! Copilul casca gura si mananca tot. Ba chiar a trebuit sa mai fac o data jumatate de mar in acelasi fel ca deja ii tremura barbita.
Normal ca toate mamele isi indoapa copiii pana la maturitate si dupa... daca eu traiesc un asemenea extaz pentru ca a mancat o data o zi copilul bine, fara mataieli si maraieli...
Diseara planuim un iaurt. Sau un biberon cu lapte. Tot de la El citire, invata copilul sa bea cu biberonul dupa ce El se enerva si largi tetina de curge laptele chiar si daca intorci doar biberonul cu susul in jos. Cu cana nu era o asa mare fericire... Cu cea cu cioc... nici atat. Biberonul, din care supse si ea la 11 luni in sfarsit, merge. Asta nu inseamna ca a uitat de cani pentru apa sau suc. Nu, dar cantam la mai multe instrumente. Oricum, au trecut si fructele, si masa de pranz, care imi dadeau dureri de cap. Da, stiu, a fost doar o zi. Dar ce zi! Sa speram ca maine se repeta. Voi relata de pe front.