Știi că ai un copil mofturos când simți nevoia trei zile mai târziu să împărtășești faptul că a mâncat ceva cu mare plăcere. Dar cum s-a ajuns la așa ceva? Oh what a long strange trip it has been...
Să spunem cum ne-am început ziua, după tradiționalul supt? Am început ca de obicei cu măr ras cu biscuite. Nu bun. Măr ras cu biscuite cu iaurt? Nu prea bun, dar parcă mai merge. Totul nu în scaunul de masă, ci prin sufragerie, ca să se mai uite la o jucărică, să mai uite de gură și să o deschidă luată prin surprindere. Măr cu biscuit și mai mult iaurt? Parcă și mai bine... Da, o să mănânce și ceafă de porc cu iaurt la 20 de ani probabil...
După care... a început dansul în jurul mesei de prânz. Mama, extrem de muncitoare, se apucă să facă supiță de vită cu paste și carne de vită la cuptor cu legume. Bun bun... ei aș! Nimic, gura închisă, capul smucit în toate direcțiile, nu bine... Recurgem la iaurt... Oh, nu! tragedie... mama deja în panică... dacă nici cu atotputernicul iaurt nu merge.... Ne panicăm, ne agităm... ce să facem ce să facem...
Și apare un beculeț... se ia supița și felul doi, se face un mare maclavais, nu de alta, dar să mânănce copilul și ceva carne si legume și carbohidrați... se pune un gălbenuș de ou și cu niște smântână și pac la cuptor cu un mare dat din umeri inocent... hai să vedem... Ieși un fel de budincă. Sinceră să fiu, chiar bună. Mie mi-era foame, aș fi mâncat și castronelul ei, se pare că și ei îi era. Ori îi era foame rău, ori era budinca-amestecătură bună... ideea e că a mâncat tot. Iar eu m-am grăbit să informez... Victorie! Acum... să vedem cum facem budincă de absolut orice trebuie să mănânce copilul asta care crește doar cu lapte, cereale, mămăliguță cu brânză și iaurt!
duminică, 25 decembrie 2011
duminică, 18 decembrie 2011
Un pas mic pentru omenire
Oficial se poate spune ca acum două zile fii-mea a început să capete curaj și să o ia la picior între un om fix și un punct variabil în spațiu, fie el o canapea, o jucărică, un alt om-suport sau chiar un loc pe podea pe care să se arunce extenuată după cei trei-patru pași pe care îi înșiră.
Mai făcea ea câte un păscior, câte doi, dar fără prea mare dorință de independeță și numai la mare strâmtoare, când era forțată de împrejurări (a se citi "când incompetenții de adulți îi dădeau drumul de mâini în mijlocul sufrageriei și se puneau fix la 10 cm de mânuțele întinse la maxim"). Și acum se va auzi un urlet mândru de nașă atotștiutoare: "V-am zis eu că la zece luni merge în picioare!" Eh, acum să ostoim entuziasmul, parcă nu s-ar numi mers până nu trece de etapa de legănare primejdioasă și de cădere cu mare of în poponeț.
Din fericire pentru mine, alte previziuni nu se adeveresc, precum că ar dori să exerseze mereu să meargă ținută de mâini. Se pare că este foarte mulțumită să se sprijine din ce în ce mai puțin și din ce în ce mai sfidătoare de canapele și alte mobile mai puțin capitonate.
Mai făcea ea câte un păscior, câte doi, dar fără prea mare dorință de independeță și numai la mare strâmtoare, când era forțată de împrejurări (a se citi "când incompetenții de adulți îi dădeau drumul de mâini în mijlocul sufrageriei și se puneau fix la 10 cm de mânuțele întinse la maxim"). Și acum se va auzi un urlet mândru de nașă atotștiutoare: "V-am zis eu că la zece luni merge în picioare!" Eh, acum să ostoim entuziasmul, parcă nu s-ar numi mers până nu trece de etapa de legănare primejdioasă și de cădere cu mare of în poponeț.
Din fericire pentru mine, alte previziuni nu se adeveresc, precum că ar dori să exerseze mereu să meargă ținută de mâini. Se pare că este foarte mulțumită să se sprijine din ce în ce mai puțin și din ce în ce mai sfidătoare de canapele și alte mobile mai puțin capitonate.
joi, 15 decembrie 2011
Odiseea șosetelor 2.0
Pe lângă ț perechi de șosete pe care le poartă, trebuie să menționez spre amuzamentul oricui în afară de al meu că acele ț perechi de șosete sunt cel mai des și desperecheate. Berbecu tropăie cu veselie prin casă cu piciorul stâng încălțat cu o șosetă roz ce va fi expusă privirilor imediat ce scapă de șoseta verde de deasupra, iar cu piciorul drept într-o șosetă albastră anti-derapantă, pe deasupra uneia albe cu margini roz.
De ce această teribilă încălcare a cutumelor șosețești? Ei bine, doar nu-și imaginează cineva că dacă are două șosete de același fel le va roade și molfăi în egală măsură! Nu, se va ocupa de una, apoi de cea de dedesubt, iar eu mă trezesc în postura de a avea o șosetă roz udă și una uscată. Lenea din mine răspunde schimbând doar șoseta udă și așadar ne trezim pe calorifer cu un șir de șosete desperecheate, în picioare cu alte șosete desperecheate, iar pe parchet proverbiala cărare a lui Hansel și Gretel din alte șosete la care nici cu gândul nu gândeam, pe care le înșfacă voioasă și fie vine să mi le arate și să mi le paseze cu un zâmbet până la urechi, fie le ține cu ambele mâini, două, patru, fie câte-o fi, și le flutură vitejește în stilul elefantului Dumbo.
De ce această teribilă încălcare a cutumelor șosețești? Ei bine, doar nu-și imaginează cineva că dacă are două șosete de același fel le va roade și molfăi în egală măsură! Nu, se va ocupa de una, apoi de cea de dedesubt, iar eu mă trezesc în postura de a avea o șosetă roz udă și una uscată. Lenea din mine răspunde schimbând doar șoseta udă și așadar ne trezim pe calorifer cu un șir de șosete desperecheate, în picioare cu alte șosete desperecheate, iar pe parchet proverbiala cărare a lui Hansel și Gretel din alte șosete la care nici cu gândul nu gândeam, pe care le înșfacă voioasă și fie vine să mi le arate și să mi le paseze cu un zâmbet până la urechi, fie le ține cu ambele mâini, două, patru, fie câte-o fi, și le flutură vitejește în stilul elefantului Dumbo.
miercuri, 14 decembrie 2011
Meniu de Rebe Bebe
La cererea avizilor cititori (probabil extrem de plictisiți pe la joburi căci altfel nu-mi explic), să povestim și ce mai mănâncă Rebe Bebe. Ei bine, mama, sătulă de jonglat mâncăruri de oameni mari a la Radu Anton Roman, dar pe care a început deja să le repete, la urma urmei câte feluri de mâncare cu pui să includă bietul autor într-o carte, a început să o ia razna și să mai facă și câte ceva la comun, evident adăugând sare și mirodenii mai strașnice pe la sfârșit, după ce ia porția pentru Berbecu.
Și acum înșirăm ciulama, rar ca să nu ne pice greu, pește la cuptor, ciorbă cu borș, ostropel (nu prea se dă în vânt după el, dar nouă ne place prea mult), vită la cuptor cu legume, iar azi o noutate totală: pui la cuptor cu mere și cartofi. Exact așa cum se aude: se ia o cratiță de yena, se unge cu ulei de măsline - extravirgin ca doar ne-a învățat ghida din Grecia că ăsta e singurul acceptabil -, se iau un cartof și un măr și se taie felii subțiri care se pun pe fundul crătiții, se înșfacă pulpanul de pui și se pune deasupra, plus doi căței de usturoi, se toarnă apă cât să acopere puiul, se pune o folie de aluminiu pe deasupra și se dă la cuptor o jumătate de oră, după care se ia capacul și se mai lasă să scada apa. Totul la blender după aceea, nu prea rău, așa cât să rămână ceva fâșiuțe de cărniță de ros între gingii. Nu, încă niciun dinte la orizont...
Tot din meniu: firele de la electronice dacă apucă să pună lăbuța pe ele, telefoanele mobile marinate în paharul de apă vărsat de dânsa din cauza noastră desigur, cine ne-a pus să îl lăsăm la îndemână, telecomenzile la abur scos pe urechi de părinții care nu mai prididesc să le înșface din afara razei ei de acțiune... ah și șosetele... ale ei, desigur, pe care cum i le pun, cum le scoate și le molfăie cu mare încântare. Caut "punător de șosete" cu dexteritate maximă, disponibilitate de a lucra ore lungi și rezistență la stres. Între timp, pun câte două perechi, măcar să își scoată câte o șosetă pe rând și să efectuez activitatea de două ori mai rar. Uneori le scoate totuși pe toate odată. Unii dintre noi își amintesc de mine toamna asta în parc cu trei perechi de șosete în buzunar pentru copchilă și cum mă întorceam acasă cu toate trei perechile ude.
Și acum înșirăm ciulama, rar ca să nu ne pice greu, pește la cuptor, ciorbă cu borș, ostropel (nu prea se dă în vânt după el, dar nouă ne place prea mult), vită la cuptor cu legume, iar azi o noutate totală: pui la cuptor cu mere și cartofi. Exact așa cum se aude: se ia o cratiță de yena, se unge cu ulei de măsline - extravirgin ca doar ne-a învățat ghida din Grecia că ăsta e singurul acceptabil -, se iau un cartof și un măr și se taie felii subțiri care se pun pe fundul crătiții, se înșfacă pulpanul de pui și se pune deasupra, plus doi căței de usturoi, se toarnă apă cât să acopere puiul, se pune o folie de aluminiu pe deasupra și se dă la cuptor o jumătate de oră, după care se ia capacul și se mai lasă să scada apa. Totul la blender după aceea, nu prea rău, așa cât să rămână ceva fâșiuțe de cărniță de ros între gingii. Nu, încă niciun dinte la orizont...
Tot din meniu: firele de la electronice dacă apucă să pună lăbuța pe ele, telefoanele mobile marinate în paharul de apă vărsat de dânsa din cauza noastră desigur, cine ne-a pus să îl lăsăm la îndemână, telecomenzile la abur scos pe urechi de părinții care nu mai prididesc să le înșface din afara razei ei de acțiune... ah și șosetele... ale ei, desigur, pe care cum i le pun, cum le scoate și le molfăie cu mare încântare. Caut "punător de șosete" cu dexteritate maximă, disponibilitate de a lucra ore lungi și rezistență la stres. Între timp, pun câte două perechi, măcar să își scoată câte o șosetă pe rând și să efectuez activitatea de două ori mai rar. Uneori le scoate totuși pe toate odată. Unii dintre noi își amintesc de mine toamna asta în parc cu trei perechi de șosete în buzunar pentru copchilă și cum mă întorceam acasă cu toate trei perechile ude.
Nu!
"Rebecu, nu roade firul!"
Se uită la mine cu ochi mari cum îi iau firul din gheruțe, singurul fir din toata camera care nu a putut fi ascuns în vreun pat de cablu și pe care l-a dibuit imediat evident, iar o secundă mai târziu dorește să-l înșface din nou. Și din nou. Și din nou. Și fereastra rezistă... rezistă... rezistă... amatorii de reclame știu de ce. (Și apropo de reclame, care este fascinația? Oriunde ar fi, orice ar face, întoarce capul teleghidată spre televizor de am ajuns să îl închid toată ziua sau să schimb canalul imediat ce se aude vreo muzichie apetisanta.) Pe când o percutare a cuvântului "nu"?
Cum să nu rod eu firul ăla? Dar e așa de bun, așa de gustos, ah, gingiile mele s-ar simți atât de bine cu plasticul ala negru între ele. Cum să nu ma înfig în singura priză rămasă neacoperită (evident cu protecție contra copiilor, dar parcă totuși nu e bine să îi dea târcoale)?
Ah, pomul! Uite pomul! (Da, ne-am grăbit, ce sa facem) Să tragem de ... ah, nu ajungem... dar nu-i nimic, încercăm, ce dacă e sus? Ne întindem, ne întiiiindeeemmm... și uite cum ajungem cu vârfurile degețelelor la suportul de pom de se sperie aștia doi și sar ca arși. Ce-or avea? Ce s-o întâmpla daca trag și eu un pic? Iar nu? Fir-ar să fie de nu, dar ce am voie să fac? Am voie să rod jucăriile mele... da, dar m-am cam plictisit de ele... Am voie să explorez locuri asigurate contra pericolelor... Booooring! Oameni buni, unde este "the thrill"?
Și cum să nu mă trezesc de zece ori pe noapte când sunt așa de multe lucruri de făcut, atât de multe momente în care aș sta în poponeț sau m-aș ține de barele patului în loc să dorm... Ce-i aia să dormi? Somnul este pentru oameni bătrâni, eu sunt tânără, vreau să trăiesc! Dar singură? Nu, nu e bine singură, trebuie să am companie, cine oare cine? Ah, uite cea mai bună prada, mamamammmama sau, după dorințe, mimimimimi, care sare la primul meu scâncet să ma ia în brațe... și... nu! nu nu! ce faci? Nu vreau să mă culc la loc, sunt prea multe locuri de explorat, prea multe activități de încer... hm... dar ce bine e totuși în brațe... hai parcă aș adormi un pic, dacă tot s-a trezit, să se uite la mine ce frumos respir în somn... Dacă îmi dă și un pic de lăptic e și mai bine... da, da... bun... Sforrrr......
Se uită la mine cu ochi mari cum îi iau firul din gheruțe, singurul fir din toata camera care nu a putut fi ascuns în vreun pat de cablu și pe care l-a dibuit imediat evident, iar o secundă mai târziu dorește să-l înșface din nou. Și din nou. Și din nou. Și fereastra rezistă... rezistă... rezistă... amatorii de reclame știu de ce. (Și apropo de reclame, care este fascinația? Oriunde ar fi, orice ar face, întoarce capul teleghidată spre televizor de am ajuns să îl închid toată ziua sau să schimb canalul imediat ce se aude vreo muzichie apetisanta.) Pe când o percutare a cuvântului "nu"?
Cum să nu rod eu firul ăla? Dar e așa de bun, așa de gustos, ah, gingiile mele s-ar simți atât de bine cu plasticul ala negru între ele. Cum să nu ma înfig în singura priză rămasă neacoperită (evident cu protecție contra copiilor, dar parcă totuși nu e bine să îi dea târcoale)?
Ah, pomul! Uite pomul! (Da, ne-am grăbit, ce sa facem) Să tragem de ... ah, nu ajungem... dar nu-i nimic, încercăm, ce dacă e sus? Ne întindem, ne întiiiindeeemmm... și uite cum ajungem cu vârfurile degețelelor la suportul de pom de se sperie aștia doi și sar ca arși. Ce-or avea? Ce s-o întâmpla daca trag și eu un pic? Iar nu? Fir-ar să fie de nu, dar ce am voie să fac? Am voie să rod jucăriile mele... da, dar m-am cam plictisit de ele... Am voie să explorez locuri asigurate contra pericolelor... Booooring! Oameni buni, unde este "the thrill"?
Și cum să nu mă trezesc de zece ori pe noapte când sunt așa de multe lucruri de făcut, atât de multe momente în care aș sta în poponeț sau m-aș ține de barele patului în loc să dorm... Ce-i aia să dormi? Somnul este pentru oameni bătrâni, eu sunt tânără, vreau să trăiesc! Dar singură? Nu, nu e bine singură, trebuie să am companie, cine oare cine? Ah, uite cea mai bună prada, mamamammmama sau, după dorințe, mimimimimi, care sare la primul meu scâncet să ma ia în brațe... și... nu! nu nu! ce faci? Nu vreau să mă culc la loc, sunt prea multe locuri de explorat, prea multe activități de încer... hm... dar ce bine e totuși în brațe... hai parcă aș adormi un pic, dacă tot s-a trezit, să se uite la mine ce frumos respir în somn... Dacă îmi dă și un pic de lăptic e și mai bine... da, da... bun... Sforrrr......
Abonați-vă la:
Postări (Atom)